Memoriu de activitate
Memoriu de activitate

Date biografice

Gerard Jităreanu, născut în comuna Havârna, județul Botoșani pe 08.12.1956, ca unic fiu a lui Gheorghe T. Jităreanu, inginer agronom și Carolina D. Jităreanu, tehnician agronom.

Sunt căsătorit cu Doina Carmenica Jităreanu, inginer agronom, profesor universitar la disciplina de Fiziologia plantelor, Universitatea de Științele Vieții “Ion Ionescu de la Brad” Iași. Avem împreună un fiu, Andy-Felix Jităreanu, născut la 27.05. 1984, căsătorit, economist.

În prezent sunt profesor universitar, titularul disciplinelor de Agrotehnică și Fizica solurilor agricole, predate în cadrul facultăților de Agricultură și Horticultură ale Universității de Științele Vieții “Ion Ionescu de la Brad” din Iași.

Studii

Școala generală absolvită în orașul Dorohoi, județul Botoșani (1971), iar în perioada 1971–1975 am urmat Liceul de cultură generală nr. 2, secția reală, din același oraș, absolvit în anul 1975 cu Diploma de bacalaureat, seria I, nr. 63061.

În luna iulie 1975 am susținut examenul de admitere la Facultatea de Agronomie, în urma căruia am fost declarat admis cu media generală 10 (zece).

Din septembrie 1976 și până în septembrie 1980 am urmat cursurile Facultății de Agricultură din cadrul Institutului Agronomic “Ion Ionescu de la Brad”, Iași, pe care le-am absolvit cu media generală 9,63. Am susținut examenul de diplomă în luna septembrie 1980, la care am fost notat cu 10 (zece) și am obținut diploma de inginer în profilul agricol, specializarea agronomie, nr. 436907.

Titluri științifice și didactice 

  • 1980 – 1984: Repartizat ca Inginer, la Laboratorul de Agrotehnică al Stațiunii de Cercetări Agricole Podu-Iloaiei, județul Iași, sub conducerea dlui. CP I dr. ing. Dumitru Pînzaru.
  • 1984 – 1991: Asistent universitar, Facultatea de Agricultură a Institutului Agronomic Iași.
  • În februarie 1989, am fost admis ca doctorand la specializarea Agrotehnică, la Institutul Agronomic “Ion Ionescu de la Brad” Iași iar în ianuarie 1993 am susținut public teza de doctorat cu tema “Modificarea unor proprietăți fizice ale solului datorită lucrărilor agrotehnice executate cu mijloace mecanice și influența lor asupra producției principalelor culturi“, având conducător științific pe dl. prof. univ. dr. Gh. Timariu, și mi s-a conferit Diploma de Doctor în Agronomie, Specializarea Agrotehnică, seria J, nr. 1762.
  • 1991 – 1995: Șef de lucrări, Facultatea de Agricultură a Universității de Științe Agricole și de Medicină Veterinară Iași, Disciplinele de Agrotehnică și Tehnică Experimentală.
  • 1995 – 1999: Conferențiar universitar, Facultatea de Agricultură a Universității de Științe Agricole și de Medicină Veterinară Iași, Disciplinele de Agrotehnică, Tehnică Experimentală, Ingineria conservării solului și apei”.
  • 1999 – prezent – Profesor universitar, Facultatea de Agricultură a Universității de Științe Agricole și de Medicină Veterinară Iași, Disciplinele de Agrotehnică, Fizica solurilor agricole.

Activitatea profesională

După absolvirea studiilor universitare am fost repartizat la Stațiunea de Cercetări Agricole Podu-Iloaiei, județul Iași. Aici am lucrat ca inginer stagiar la sectorul de cercetare în cadrul Laboratorului de Agrotehnică, participând la executarea planului tematic contractat cu ICCPT Fundulea și ASAS București, în domeniul asolamentelor, lucrărilor solului, utilizării îngrășămintelor și erbicidelor. În această perioadă am continuat pregătirea profesională, teoretică și practică, am participat la simpozioanele naționale de Agrofitotehnie, la elaborarea de lucrări științifice și tehnologii pentru principalele culturi de câmp.

În toamna anului 1984 am ocupat prin concurs postul de asistent universitar, la Facultatea de Agricultură a Institutului Agronomic Iași, Disciplina Mașini agricole, iar după patru ani, am trecut pe același post, la disciplinele de Agrotehnică și Tehnică experimentală.

Din luna februarie 1991, am ocupat prin concurs postul de șef de lucrări la disciplinele de Agrotehnică și Tehnică experimentală în cadrul Facultății de Agricultură.

Începând cu luna octombrie 1995, am ocupat prin concurs postul de conferențiar universitar iar din 1999 pe cel de profesor universitar, cu predare la disciplinele de Agrotehnică, Tehnică experimentală, Ingineria conservării solului și apei, în cadrul Facultății de Agricultură.

Pregătirea profesională, capacitatea organizatorică şi rezultatele în domeniul cercetării ştiinţifice, au determinat alegerea mea pentru a îndeplini funcţia de decan al Facultății de Agricultură în perioada 2000 – 2004, iar cunoaşterea în detaliu a tuturor aspectelor procesului instructiv-educativ, principialitatea şi rigoarea dovedite au constituit argumente în favoarea alegerii mele, în februarie 2004, ca Rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi, fiind reales pentru mandatul 2008-2012.

Rezultatele obținute în managementul universitar m-au recomandat să fiu ales Președinte al Senatului Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iași pentru legislaturile 2012-2020, iar din februarie 2020 am fost reales ca rector al USAMV Iași.

În 2009 am funcționat ca Președinte al Autorității Naționale de Cercetare Ștințifică, poziție din care am ajutat și contribuit la buna funcționare, dezvoltare și organizare a cercetării din România, cu accente pe cercetarea agricolă.

Ca o recunoaştere a rezultatelor profesionale şi ştiinţifice la nivel naţional am fost onorat să lucrez ca membru în importante foruri ştiinţifice şi academice: Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (4 ani), Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare – CNATDCU, timp de 10 ani, din care patru ca președinte al secției Ingineria Resurselor Vegetale și alimentare, Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) şi Consiliul Naţional al Rectorilor.

Activitatea desfășurată în învățământul universitar a fost axată, în principal pe:

  • pregătirea profesională continuă, perfecționarea metodologiei de predare, executarea de stagii de perfecționare, rezolvarea problemelor teoretice și practice din domeniul Agrotehnicii;
  • efectuarea de cercetări pe bază de contracte sau granturi și publicarea rezultatelor în reviste științifice și edituri naționale și internaționale;
  • modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de cercetare, dotarea de aparatură de laborator de ultimă generație și formarea de echipe de cercetare cu competențe ridicate.

Activitatea științifică

În perioada 2005-2024 am propus, câștigat prin competiție și coordonat un număr de 61 de granturi și contracte de cercetare, dintre care 18 în calitate de director iar la 43 am fost membru în echipa de cercetare.

Valoarea totală a acestor granturi/contracte este de 66.814.735 euro, din care 44.652.537 euro valoarea însumată a celor la care am fost director și 22.162.198 euro valoarea granturilor la care am fost membru în echipele de cercetare. Aceste finanțări au fost utilizate preponderant pentru dotarea, modernizarea și înființarea unor noi laboratoare și institute de cercetare.

Rezultatele cercetărilor desfășurate în cadrul acestor infrastructuri au fost publicate, rezultând un număr total de 314 articole științifice, dintre care 34 ISI, 146 BDI Scopus, 72 la conferințe internaționale și 62 la conferințe naționale, cu un total de 1283 citări și un Indice Hirsch Google academic-14 (https://scholar.google.ro/) și i-10 index 23.

Principalele teme și subiecte abordate în aceste lucrări au vizat :

  • degradarea solului prin modificarea unor proprietăți fizico-chimice ale acestuia datorită executării lucrărilor agrotehnice și utilizării pesticidelor;
  • influența diferitelor sisteme de lucrare a solului, a fertilizării și irigației asupra calității solului și a producției principalelor culturi;
  • tasarea solurilor agricole, căi și mijloace de reducere a acesteia.
  • utilizarea erbicidelor și a lucrărilor agrotehnice pentru combaterea buruienilor din culturile agricole, cu privire specială asupra reziduurilor de pesticide și a materialelor care pot fi utilizate pentru sorbția acestora;
  • comportarea în lucru a unor mașini și utilaje agricole precum și îmbunătățirea indicilor calitativi de lucru ai acestora;
  • rolul asolamentelor în ameliorarea însușirilor agroproductive și combaterii eroziunii solului.

Membru în academii, organizații sau societăți științifice

În țară, sunt membru corespondent al Academiei de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu Șișești” din 2009, membru titular din 2021 și Președinte al Filialei Iași a ASAS din 2004.

Sunt membru al Societății Naţionale Române de Ştiinţa Solului, din 2001, unde am fost Președinte executiv între anii 2006-2009, al Societății Române de Cercetări pentru Lucrările Solului, din 1995, al cărei președinte am fost între 2000 și 2012, al Societății Inginerilor Agronomi din România, din 2000, al Societății de Pedologie și Protecția Solului Nicolae Bucur, al Societăţii Române de Retrologie Agrară, al Fundaţiei Universitare pentru Sprijinirea Producătorilor Agricoli “Haralamb Vasiliu” și a altor societăți profesionale de profil.

În străinătate, sunt membru în următoarele societăți științifice:  European Society for Soil Conservation (ESSC), din 2007, unde a fost membru în Consiliul organizației (board) în perioada 2007 – 2010, Soil and Tillage Research Organisation (ISTRO) din 2007, unde a fost Board member 2007 – 2010 și Balkan Environmental Association (BENA), din 2015.

Membru în Colective editoriale de specialitate

În ţară, sunt membru în Colegiul de redacţie la șase Reviste: Journal of Aplied Life Sciences and Environment –ALSE, Cercetări Agronomice în Moldova, Lucrări ştiinţifice USV Iaşi, seria Agronomie și seria Horticultură, Scientific papers. Series A. Agronomy a USAMV București și Analele Universității din Oradea, Fascicula Protecția Mediului.

În străinătate sunt reviewer pentru revistele Soil and Tillage Research, International Journal of Plant & Soil Science și Journal of Soils and Sediments.

Specializări / Burse în străinătate

Pentru a fi la curent cu noutățile din domeniul tehnologiilor agricole conservative, fizica solurilor agricole, lucrările solului ș.a., am efectuat următoarele specializări și stagii postdoctorale de documentare:

  • Belgia, oct. – dec. 1992 – ca bursier al statului belgian, la Laboratoire de Physique du Sol, Univ. Louvain la Neuve;
  • Olanda, feb. – mai 1993 – ca bursier al guvernului olandez, la Soil Tillage Laboratory, University of Wageningen;
  • SUA, iun. – iulie 1994 – ca bursier al Agenției Internaționale de Dezvoltare al USA (USAID), la North-West Missouri State University, Laboratory of Soil Conservation;
  • Danemarca, aprilie 1994 – specializare cu grant al guvernului danez, la Landbrucke Schulle, Borris;
  • Germania, 1997, 2004 – specializari și documentări de 7-14 zile la Soil Physics Laboratory, Christian Albrecht University Kiel, susținut de USAMV Iași;
  • Franţa, mai 1999, INRA – Tehnologii agricole, susținut de USAMV Iași;
  • Elveţia, martie 2005 – grant acordat de Fibl Research Station, pentru documentare în domeniul agriculturii organice.

Premii, Distincții

În țară. În anul 2008 am primit Premiul Academiei de Stiinte Agricole si Silvice “Gheorghe Ionescu- Siseşti” pentru lucrarea “Tehnologii şi maşini pentru mecanizarea lucrărilor solului în vederea practicării conceptului de agricultura durabilă” , autori “Jităreanu G., Ţenu I., Cojocaru P., Bria N., Cojocaru I., Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, 2007, ISBN 978-973-7921-95-6, 296 pag.

Tot în 2008, am fost distins cu Premiul Societăţii Române a Horticultorilor, pentru aceeași lucrare, “Tehnologii şi maşini pentru mecanizarea lucrărilor solului în vederea practicării conceptului de agricultura durabilă”, autori “Jităreanu G., Ţenu I., Cojocaru P., Bria N., Cojocaru I., Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, 2007, ISBN 978-973-7921-95-6, 296 pag.

2021 – Lucrarea TRATAT de AGROTEHNICĂ, apărută sub semnătura unui colectiv de autori, coordonat de subsemnatul, a primit premiul „Constantin Sandu Aldea” acordat de Academia de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu Șișești”, Secția Cultura Plantelor de Câmp, pe anul 2020.

În străinătate. Lucrarea intitulată ” The evolution of soil physical statement under the influence of different tillage systems in irrigated fields” prezentată la Conferință Internațională “Agroecological and ecological aspects of soil tillage”, organizată de ISTRO, la Pulawy, Polonia (1997) a fost premiată, locul I, la secțiunea a II, “Tillage and soil quality”.

În 2007, am fost decorat cu Ordinul Meritul Agricol în Grad de Ofiţer. Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 245 / 12.04.2007, pag. 6, art. 3 / 19.

În anul 2008, Universitatea Agrară de Stat din Chișinău, Republica Moldova, mi-a decernat tititlul de Doctor Honoris Causa.